Sindromul omului frustrat

E un mare, mare gol care-mi “ocupă” mintea. Cu un Camil Petrescu care-mi întinde corzile înţelegerii peste limită, chiar dacă nu există încă riscul ca acestea să se rupă, şi un timp liber folosit oarecum într-un mod nerentabil, starea mea de spirit ia o întorsătură dramatică. Vechile obiceiuri se întorc. Mai ales în cazul unei persoane care traieşte în trecut, analizându-şi  la nesfârşit puţinele gesturi făcute faţă de unii şi alţii, controlate pe moment, dar care pur şi simplu nu îi dau pace! O să numesc asta sindromul omului frustrat. Aş putea fi puţin mai originală în legătură cu asta, dar cui îi pasă? Acum, că veni’ vorba… Un mare om al timpurilor noastre (printre puţinii) a spus că cine nu îl păstrează pe acest “Cui îi pasă?”, o ia razna în zilele noastre… Şi iată că am gasit şi leacul la boala asta cu nume neoriginal. PACE!