Archive | May 2012

Număr zilele…

Şi realizez că mâine se face o săptămână de când ascult Otherside în fiecare zi, încerând să-i găsesc noi şi noi sensuri acestei piese care  a ştiut prin simpla-i prezenţă cum să-mi fie alături în perioada asta a vieţii. Nu acuz pe nimeni…  pentru că încep să cred că old Carla era mult mai simplu de abordat decât new and actual ME ( aici îmi permit să vorbesc despre mine folosind persoana I). Mda.. se simte puţină aroganţă în cuvintele astea dar despre ce vorbim noi aici? Să fie oare… “Rebecca se naşte?”. Poate că vorbesc despre schimbarea aia ca şi cum ar fi avut loc deja, dar ea e in plină şi amplă desfăşurare. Un bun prieten de-al meu vorbea despre raportul dintre transpunerea gandurilor în gesturi. Ce să mai fie şi asta? Nu am de gând să fiu propria-mi prizonieră. Dar având îm vedere faptul că am asociat pseudonimul de Rebecca cu paranoia şi nu cu o femeie de moravuri uşoare o să iau romanul autoarei Daphne du Maurier ca pe o coincidenţă. Cât despre timpul meu liber din weekend-ul asta…     Astăzi am terminat de vizionat sezonul 3 din TVD şi sezonul 5 din GG. What can I say? Perfect time for perfect endings. Nu mai am nimic de făcut decât să contemplez la cele mai îndrăzneţe aspiraţii ale mele “L” şi să fac teme. Clişeu: ţin pe această cale să mulţumesc şcolii că ma ţine departe de tragedia asta… fizic!

Advertisements

Let’s get drunk…

Am nevoie de o pernă. O să ţip în ea până când Polul Nord devine Polul Sud.

Povestea unui pui de leu

A fost odată un pui de leoaică care se ducea la întâlnirile formale cu ceilalţi pui de lei din împrejurimi. Aşteptările lui erau destul de mari pentru că în ultimul timp atitudinea lui se schimbase, suferind o criză de identitate datorită faptului că mama leu  si tata leu nu ma ştiau cum sa-şi împartă căprioara . Dar nu numai asta era cauza acestei crize… mai erau şi locurile umbroase pe care pădurea tropicală le oferea altor pui de lei. Aşteptările, deci. Da, erau destul de mari pentru că puiuţul avea în plan să facă o schimbare.. vruia să-şi extindă spaţiul de explorare. A ajuns la locul întâlnirii şi acolo aştepta cu nerăbdare sa-şi împărtăşească sentimentele din ce în ce mai profunde şi sincere. Dar când în sfârşit credea că visele lui au sens, vechiul comportamnet a ieşit la iveală când amicul leu nu a vrut sa-şi împartă cu prietenul nostru bucăţica de carne din motive probabil evidente şi aparent spontane, neînţelese şi sortite. Vechiul comportament, deci. Spera totuşi ca nimic să nu fie pierdut, chiar dacă făcuse anumite gesturi inexplicabile şi puierile faţă de amicul leu. Cam aici se încheie şi povestirea noastră, în momentul în care puiuţul nostru îşi cere iertare amicului său şi cere îndurare.

Ştiu ce a fost, ce este, şi ce va urma…

Copiii încep prin a-şi adora părinţii, după o vreme îi judecă şi sfârşesc prin a-i ierta.

I’m just losing my precious time.

Cafeaua mea are un gust îngrozitor in dimineaţa asta, dar ce pot să spun? Se potriveşte perfect cu  starea vulnerabilă în care ma aflu. În scurt timp va trebui să mă pregătesc de şcoala, să întâmpin vremea asta mohorâtă cu pesimismul meu şi să mă avânt în jungla de păreri. Dar cu ce preţ? Aş putea foarte bine să stau acasă, să-mi fac o altă cafea mult mai dulce şi să continui să citesc “Chemarea destinului”. Cartea asta chiar mă tentează… Dar o să plec, o să vad din nou aceiaşi oameni disperaţi, oameni care se straduiesc prea mult şi miros atat de rău a creier încins, baieţii cool care-şi folosesc iScândura pentru a-şi aranja freza, oamenii străzii, vânzătorii, tineri care au nevoie de bani şi pentru asta vând pliante la colţul strazii, tipul cu ziare ude de lângă Anabella şi… în sfârşit Spontanii, cei care-şi ţin ochii deschişi doar în aşteptarea unei eventuale provocări.  E trist.

Mie mi s-a întâmplat!

Da! Mi s-a întâmplat să întâlnesc acea persoana de care ajungi să te legi cu trupul şi cu sufletul  inconştient. Cu atât mai mult, la mine a intrevenit şi o legătură de sânge care a făcut ca lucrurile să fie şi mai serioase de atât. Ajungi în punctul în care cunoşti defectele acelei persoane care a devenit un fel de zeu pentru tine după care urmează faza de negare. Vine timpul în care vrei să-ţi impui punctul de vedere într-un mod cât mai dureros cu putinţă sub acţiunea unor nervi controlaţi, dar care nu mai pot fi ţinuţi în frâu. Apoi brusc, totul se întoarce împotriva ta. Indiferenţa e cea mai dură pedeapsă pe care o pot primi. Ăsta e un fel de circuit în natură, sau ce?!

Simt căăă…

nu mă regăsesc în locul în care trăiesc. Simt că nu aparţin acestei lumi care te atrage în valurile ei pentru a deveni un realist cu acte. În lumea mea plătesc scump pentru că am avut curajul să spun ce gândesc. Dar nu e lumea mea. În lumea mea aş prefera ca ceilalţi să-mi spună că sunt o ciudată pentru că dorm pe malul mării într-un sac de dormit, să uit pentru o clipă de cei careee … de cei pe care îi iubesc. Să simt că trăiesc…

Cristina Florea ♥

Eu când tac, scriu.

Blogu' lu' Florin

Tăieturi din ziar, editoriale, păreri

Jurnalul Evei

Please don't romanticize me. I am not who you think I am.

Cuvintele din cărţi

blog de citate