Archive | July 2013

Când priveşti înapoi pentru câteva secunde…

A privi înapoi nu e o filozofie prea bună de viaţă, dar e necesară o astfel de autoevaluare din când în când. Momentul ăla când te apuci să reciteşti jurnale, postări mai vechi de pe bloguri sau de pe oriunde mai scrii şi să te uiţi la poze vechi. Automat începi să asociezi momente cu stări de spirit care nu se pot uita pentru că rămân adânc inscripţionate undeva înăuntru. Si te simţi diferit, pentru că totul e diferit acum şi pentru că lururile din viaţa ta au evoluat în aşa maniera încât toate momentele grele s-au rătacit printre cele bune. Aşadar, uneori e nevoie să privim înapoi ca să realizăm că trebuie să mergem înainte cu 100% speranţă în viitorul nostru.

Advertisements

Viaţă inspirată din videoclipurile de manele

Şi tocmai când credeam că începe să se amelioreze fenomenul cu adolescenţii emo bătuţi de soartă şi  drama provocată de absenţa unor lucruri pe care aceste specimenele se aşteapta sa le primească pe tavă fară a depune pic de efort, se întâmplă să fiu prezentă la un eveniment destul de neplăcut. Eram împreună cu o prietenă şi aşteptam autobuzul în autogara 1 mai când pe la urechile noastre se perindă extraordinalele acorduri ale unei manele de jale. Ne întoarcem noi, şi vedem o tipă suspectă care schiţa nişte mişcări dubioase. Ei bine, individa  se tăia cu un ciob pe mână, asculta manele la telefonul pe care-l ţinea în buzunar şi plângea de mama focului. Primul impuls pe care l-am simţit a fost sa merg sa o opresc şi sa-i spun ca sunt multe alte cai prin care poate trece peste decepţii, dar mi-a fost frică să nu-mi înfigă ciobul ăla în gât. Sunt total împotriva automultilării, şi nu sunt singura, cu siguranţă. Dar cum am ales să o mai analizez pentru câteva momente, mi-am dat seama că trebuie să fie vreo fetiţa de 14 ani (aşa arăta) care a fugit de acasă pentru că suferea din dragoste, menţionez că avea şi un rucsac. Şi acum pot să spun că eram aproape de adevăr, dar lucrurile nu stăteau tocmai aşa. Şi cum stăm noi şi ne uităm oripilate cum se taie fata aia pe maini şi plângea de mama focului pe fundal de manele, apare un poliţist venit să aştepte şi el autobuzul.  Acesta nu o observă pe individă, pentru că se aşezase cu spatele la întreaga scenă, şi mai departe. Însă o doamnă aflată în trecere ia atitudine şi îl aduce pe poliţist la locul faptei. Emonica noastră începe să strige şi să facă virgulă ca toate visele că ea vrea să fie lăsată în pace. Într-un final se mai linişteşte şi îi explică poliţistului că tocmai împlinise 18 ani şi fusese  dată afară de la Centru de plasament, fiind orfană. Avea şi buletin. Dar spre surprinderea mea, nu asta era problema. Întrebată de poliţist de ce se taie, fata raspunde pe un ton grav şi rastit: “Iubesc!”. Mie mi-a fost de ajuns să aud asta. Oricum aici mi s-a tăiat filmul pentru ca venise autobuzul. De apreciat este faptul că poliţistul a rămas să aibă grija de tipă, el aşteptând acelaşi autobuz pe care îl aşteptam şi eu. Acum.. un lucru nu înţeleg. Dacă ea ieşise din centru, însemna că trebuia să-şi facă griji în legătură cu locul unde avea să doarmă, ce să mănânce… Dar nu! Ea se tăia cu ciobul pentru ca.. iubea! Cum poate o iubire, dacă e iubire să te aducă în starea asta decât să te motiveze să mergi mai departe? Şi da, am judecat-o pentru că mi s-a părut strigător la cer.

CRUSH

E inimaginabil de frustrant cand simţi că ai putea face orice, dar eşti prins în lanţurile vârstei, bunului simţ şi limitelor impuse de mediul înconjurător. E trist când scrii sau îţi imaginezi  lucruri pe care AI VREA să le trăieşti, decât lucruri pe le-ai trăit deja. Şi aşa, într-un moment de pura nepăsare pentru tot ce te înconjoară, dai peste o persoana care iţi schimbă total percepţia asupra vieţii, chiar şi pentru cateva ore, zile… Şi asta ţi se întâmplă doar în lipsa acţiunii (e ciudată adresarea la persoana a II a, când probabil că lucrurile astea doar mie mi se întâmplă. Dar are ca efect ameliorarea sentimentului de singurătate, pentru mine cel puţin). Aşadar începi să gândeşti prin prisma părerilor acelei persoane. Ceea ce este, de asemenea, frustrant. Doare al dracu de tare…

Cristina Florea ♥

Eu când tac, scriu.

Blogu' lu' Florin

Tăieturi din ziar, editoriale, păreri

Jurnalul Evei

Please don't romanticize me. I am not who you think I am.

Cuvintele din cărţi

blog de citate